În cadrul Modulului VI al Laboratorului LitFilm, ediția a III-a, care s-a desfășurat în perioada 30 iunie – 3 iulie 2026, pe lângă instruirea propriu-zisă, cursanții au beneficiat de întâlniri cu autorii romanelor selectate pentru această ediție. Întâlnirile cu autorii, a fost moment propice pentru participanți, ca să elucideze unele neclarități, să adreseze întrebări, să capete sugestii de la prima sursă. Autorii care ne-au vizitat în cadrul acestei reședințe la Chișinău au fost Vasile Ernu, Teodor Lucuța și Viorica Covalschi.
VASILE ERNU, autorul romanului SĂLBATICII COPII DINGO
Scriitorul a afirmat că adolescența este perioada care l-a interesat cel mai mult în acest roman. Vorbim despre niște adolescenți, ei sunt în ultimii doi ani de liceu, au 16-17 ani. Vasile Ernu urmărește două elemente: primul, cum spuneam, este adolescența, iar al doilea – epoca. Scriitorul caută să redea atmosfera acestei perioade, o perioadă în care domină romantismul, când nu faci compromisuri și încalci nebunește regulile. Dar, un lucru foarte interesant este că în paralel cu adolescența, ca o etapă din viață, cartea surprinde o epocă, o societate, care se află și ea „în adolescență”, și anume, perestroika. Într-un amalgam de situații, Vasile Ernu, povestește cum niște adolescenți trăiesc diferite transformări, într-o epoca, care și ea la rândul ei se transformă foarte rapid. Adolescența presupune multă emoție, frământări, căutări de tot felul, îndrăgostiri, muzici – elemente care l-au marcat personal pe autor în perioada respectivă. Adolescenții de azi sunt foarte statici, remarcă autorul. Această perioadă, astăzi, este „mult mai puțin violentă”, există un anumit tip „de cumințenie”. Pentru epoca lui Vasile Ernu, sonoritatea era foarte importantă. Un lucru interesant e și acela, că pe vremea scriitorului, tinerii petreceau enorm de mult timp împreună: „De exemplu, noi puteam să fim împreună câte 10 ore pe zi. De dimineață până seara. Nu observai cum trece timpul. Exista un soi de lentoare, care aș vrea foarte mult să persiste și în film”, sugerează scriitorul. Dar, spre final, timpul își schimbă tempoul. Ca și cum planeta începe să se miște mult mai repede: „Vine perestroika – pământul se învârte tot mai repede, tot mai repede, iar când ne apropiem de `90, avem o explozia totală”. Se schimbă totul, în vorbire, în vestimentație, în hobbyuri, altă muzică, alte cărți. Cartea are și un filon politic important: „Imaginați-vă că până în `87, toate manifestațiile erau acelea organizate de stat, pe urmă încep să apară manifestațiile oamenilor, care și le asumă, ceea ce devine fascinant”. Într-o perioadă turbulentă, personajele din cartea lui Vasile Ernu încep să se descopere, să-și modeleze atitudini față de politica vremii. „Romanul pornește de la o lentoare, când nu se întâmplă nimic, apoi vin schimbări socio-politice. Copiii devin parte a întregului proces social-cultural care se termină în final cu manifestațiile de stradă. Vorbim despre cum un adolescent se transformă, adică începe să aibă opinii, gusturi, păreri, un anumit tip de comportament destul de asumat și, evident, se îndreaptă deja spre un soi de maturizare în care se prevăd niște transformări și mai mari”.
Totodată, vorbim despre o traiectorie specifică mediului moldovenesc, și nu numai, strămutarea dinspre rural spre urban. Avem un copil din sud care, aidoma personajelor cehoviene, visează să ajungă în capitală. O altă diferență socială este chiar una din interiorul Chișinăului, dintre Ciocana fabricilor și uzinelor și Centrul boem, superior din punct de vedere cultural, educațional. „Acest contrast poate fi exploatat foarte bine în film. Tipologiile acestea mă interesează pentru că sunt foarte importante pentru a înțelege epoca, dincolo de propagandistic, vedem viața reală” spune Vasile Ernu. A urmat o succintă interacțiune între Vasile Ernu și cursanta care lucrează în baza romanului său, Lilia Donică. Scriitorul i-a sugerat că ar putea crea un soi de puzzle, în care să spună mai multe povești: prima ar fi călătoria, a doua aventura de la Ciocana, apoi aventura din Centru, iar în final aventura schimbării politice. O posibilă imagine de final ar fi plecarea tramvaiului spre casă, se merge într-o direcție, dar nu se știe precis unde. „Există în această carte un soi de melancolie, însă mie îmi place această stare de spirit”, a conchis scriitorul.
Teodor Lucuța, autor al romanului TOATE RÂURILE AJUNG
Întâlnirea cu Teodor Lucuța s-a desfășurat sub forma unui dialog între cursanta Tatiana Bunduchi și scriitor, cea dintâi elucind astfel aspecte neclare, primind completări și ghidaj în înțelegerea operei din partea autorului. De la bun început s-a menționat, că scrierea este inspirată dintr-un caz real. Unele aspecte au fost ficționalizate, scriitorul modificând locul de origine al personajului, profesia ș.a. Teodor Lucuța a considerat interesantă abordarea aceasta a stării de premenopauză, mai puțin frecventă în literatură. Totodată, autorul a tratat legătura moldo-română, similitudinile fiind extrem de multe. Subiectul gravitează în jurul poveștii unei femei care a înfiat un copil, l-a crescut, i-a creat o situație materială bună, fără a-i divulga că nu este mama lui naturală. Băiatul, deja măricel, află de la cineva din satul de baștină al mamei adoptive că ea nu este mama lui naturală. Acesta este un conflict dramatic puternic. Teodor Lucuța a menționat că e vorba despre o familie liniștită unde totul părea că decurge normal, ca la un moment dat să se producă un declic. Totodată, romanul are și o dimensiune religioasă. Autorul introduce motivul „îngerilor printre noi”. Există personaje prin care se face lucrarea lui Dumnezeu și, care ajută la aplanarea situațiilor dificile.
Tatiana Bunduchi a mărturisit că atunci când a citit prima dată romanul, a avut impresia că e scris de o femeie. Autorul a răspuns că acest lucru este un compliment. Cât despre personajul principal, Teodor Lucuța a subliniat că este o femeie foarte hotărâtă, o femeie lider, perfecționistă. Deține peste tot controlul, mai puțin în raport cu autoritatea spirituală. Referitot la Dumnezeu, preotul îi explică acestei femei că Părintele ceresc nu ne judecă, oferindu-ne nenumărate șanse de a ne îndrepta. Romanul, spune domnul Lucuța, vorbește și despre acceptare, de asumare a propriilor vulnerabilități.
În ceea ce privește titlul romanului, Teodor Lucuța afirmă că l-a simțit imediat. „N-am avut niciun dubiu. În 10 minute am știut că acesta este titlul”.
Referitor la ce final preferă, scriitorul a spus: „Cumva apele au revenit în matcă. Îmi doresc o variantă de happy-end. Dar eu sunt foarte deschis. Dacă aveți o altă viziune, alt feeling, accept. Pentru mine este important ca această poveste să ajungă la ochiul, urechea, sufletul oamenilor”.
Viorica Covalschi, autoarea romanului MOLDIȚA ȘI TAINELE VÂRCOLACULUI ORB
Viorica Covalschi a vorbit despre substratul cărților ei, oferind detalii utile atât pentru Emilia-Elisabet Panfile, tânăra regizoare care va scrie un scenariu de film de animație după romanul ei, cât și pentru toți cursanții, autoarea relatându-ne aspecte interesante despre simboluri, mituri și conceptele cu care operează.
„De ce aș spune că sunt omul oportun?” a inițiat discuția autoarea. „Pentru că am un background mitologic de sat tradițional. E vorba de satul în care lumea și copilăriile încă erau pe bune, cu povești, descântece. Am fost copilul care „a crescut cu babele”, pentru că mămica mea era profesoară în Uniunea Sovietică, mergea și la școala serală, tăticul era brigadier. Am avut un mare noroc că astfel am moștenit autenticitatea aceasta a folclorului și a basmelor populare. Trăiam lângă biserică și asistam la ritualuri de nuntă, de îngropare”.
Autoarea mărturisește că, mai înainte de a scrie o poveste, o vizualizează, o vede în imagini și sunete, iar ideile apar pe parcursul procesului de creație. La „Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe muntele DOR” (carte cu care a lucrat cursanta ediției trecute, Iunona Zuza) a pornit de la mai multe idei, a fost la zimbrăria noastră, s-a documentat despre zimbri.
În cărțile Vioricăi, vorbim de două direcții: „una mai modernă, dar am și partea aceasta de-a noastră, de mitic, de tradiționalul românesc. Am pornit efectiv de la legenda descălecatului, și am introdus tot mito-folclorul românesc pentru că cu acest material se pot face minuni. Spre exemplu, Lupii lui Calancea s-au inspirat din cultul lupului” spune autoarea. Viorica Covalschi a afirmat că îi place foarte mult cum lucrează irlandezii de la Cartoon Saloon. Animația lor este foarte profundă și merg pe valorificarea folclorul celtic.
Scriitoarea explorează și motive biblice, șarpele, mărul, apoi metafora dorulului, stările noastre de agitație le descrie, potrivit conceptului lui Blaga “deal-vale”. „De ce ai ucis animalul acesta în final?” este de multe ori întrebată autoarea. „Măi, n-am vrut să deraiez foarte mult nici de la legendă, dar eu nu l-am ucis, ci l-am reîncarnat cumva într-o constelație.” Prin aceasta, autoarea a vrut să arate continuitatea metafizică a spiritului uman. A împrumutat un pic de la Eminescu și a redat moartea prin somn. De fapt, acest moment consună cu conceptul creștin, potrivit căruia moartea fizică este, de fapt, „o adormire”. Scenarista de anul trecut, Iunona Zuza, care a lucrat cu primul volum al Vioricăi Covalschi, s-a axat și pe copilăria personajului, la școala zimbrilor, îndrăgostirea de căprioară, creând scene care provoacă emoție. În volumul al doilea (deci putem vorbi de o serie), „Moldița și tainele vârcolacului orb”, scriitoarea spune că a vrut să pună accent pe magie, pe cultul lupului și pe prejudecățile Evului Mediu. Acestea încă persistă, spre exemplu „copiii din flori”. Unul dintre cei doi regi este Ștefan cel Mare. Dintre doi frați, unul recunoscut de regat și i se transmite toată moștenirea. Așadar, vârcolacul nu este un rău absolut, el este copilul abandonat și blestemat – potrivit prejudecăților, vârcolacii apăreau din blestem. El este victimă abandonului.
Un element curios este șahul viu. Nu sunt piese, sunt oameni, cu diferit statut social. Și șahul, la originea lui, este o alegorie socială, afirmă Viorica. „Avem cei doi regi care se confruntă. Am mizat foarte mult pe reconciliere, mai mult decât pe principiul binele învinge răul, pentru că asta este ceea ce ne lipsește nouă astăzi, împăcarea, acceptarea și schimbarea rolului”. Totodată, avem trei trandafiri care simbolizează cele trei taine – dragostea, nașterea și moartea. „Am introdus un câine ciobănesc de-al nostru, ciobănesc-moldovenesc. El poate fi un fel de mesager între două regate. Păianjenii sunt păstrători de arhive și de memorie. Vrăjitoarele sunt fluturi. Am mizat foarte mult pe albastru, albastrul de Voroneț, țin foarte mult la această culoare” a detaliat autoarea.
Discuția a vizat apoi alte aspecte, legate de finanțare, de animație la ora actuală, despre perioada în care trăim față de copilăria în timpul sovietic, desfășurându-se într-un mod foarte dinamic și interactiv.
La finalul întâlnirilor, s-a stabilit ca începând cu această ediții, cursanții să mențină o comunicare mai strânsă cu autorii romanelor. Scriitorii s-au declarat deschiși la abordările scenariștilor și mereu gata să le ofere răspunsuri și completări.
Reportaj realizat de către Elena Taragan.